UPDATE: În minutul 84, Loris Karius a mai arătat, încă o dată, că nu e omul potrivit pentru a apăra poarta lui Liverpool la un asemenea nivel. La un șut de la distanță al lui Bale, cu stângul, goalkeeperul neamț a scăpat incredibil mingea printre degete, oferindu-i starului galez dubla pe tavă.
CLICK AICI PENTRU A VEDEA A DOUA GAFĂ‚ A LUI KARIUS
Rămas lângă Karius, Benzema a văzut unde intenționează Karius să arunce, a întins piciorul, iar neamțul a aruncat mingea direct în gheata sa. Balonul s-a scurs în plasă, spre disperarea suporterilor englezi.
VIDEO CU GOLUL
Iar gafa goalkeeperului în care Klopp și-a pus toată încrederea vine pe fondul multor temeri ale fanilor lui Liverpool privind capacitatea lui Karius de a face față presiunii unui astfel de meci. De altfel, cu puțin timp înaintea meciului și Gică Craioveanu a atras atenția asupra neamțului: „Nu l-aș lua nici la Slatina”, au fost cuvintele fostului mare atacant.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER